„Viața în culori” – O Tabără de Vară Plină de Zâmbete și Transformare
Vara aceasta, Armata Salvării România a organizat Tabăra de Vară 2025, o experiență de neuitat desfășurată sub tema „Viața în culori” – o metaforă vie a bucuriei, speranței și creativității care au umplut fiecare clipă petrecută împreună.
Copiii au avut parte în tabăra de 5 zile tematice în care au experimentat diferite situații de viață, și au avut parte de dezvoltare prin joc, prin activități educative sau recreative (dans, desen, muzică și sport), sau prin drumeții montane. O parte din activități au fost focalizate pe prevenirea (diminuarea) comportamentelor adictive (consum de tutun, alcool, dependența de jocuri si de telefon, etc) prin formarea unor deprinderi de viață sănătoase: respirație corectă în aer liber, alimentație sănătoasă, hidratare corectă,, sport, odihnă regenerantă, optimism și gândire pozitivă.
Cele 5 zile de tabără au fost consacrate simbolic unei culori care are legatură de sens cu o anumită arie de dezvoltare a copilului. Auriul a fost asociat cu idealurile, negrul cu responsablitatea, roșu cu acțiunea, albul cu virtuțiile și valorile, verde cu iertarea și echilibrul.
De exemplu în ziua dedicată culorii auriu cei 50 de copii au fost ajutați să-și definească aspirațiile și viziunea pentru a-i ajuta în viitor să-și aleagă o profesie care să fie convergentă cu pasiunile și idealurile personale.
În ziua dedicată culorii verde cei 50 de copii au învățat că omenia, iertarea și ajutorul nu reprezintă o rușine, ci o virtute. Prin jocuri interactive copiii au realizat că ajutorul oferit celorlați poate naște relații sociale sau de prietenie. Activitățile au avut sesiuni privind comunicarea și munca în echipă precum și sesiuni interactive de educare cu privire la riscurile traficului de persoane și a comportamentelor de tip bullying.
Tabăra a fost o experiență transformatoare pentru peste 50 de participanți, răspunzând atât nevoilor imediate, cât și celor pe termen lung, prin îmbunătățirea calității educației și a serviciilor de incluziune socială.
Participanții din toată țara au avut parte de o săptămână plină de jocuri, activități educative, momente recreative într-un cadru natural care a inspirat, a reconectat și a creeat noi prietenii. Tabăra a oferit copiilor nu doar distracție, ci și oportunități de dezvoltare personală, de exprimare liberă și de descoperire a valorilor necesare în viață.
La finalul taberei noul Director al Asociației Armata Salvării din România domnul Adrian Roman a declarat: „În numele celor 50 de copii transmitem un mare „mulțumesc” pentru sprijinul generos oferit de sponsorul nostru. Suntem recunoscători oamenilor inimoși din conducerea Deichmann România și ne rugăm ca bunul Dumnezeu să le dea multă sănătate și prosperitate în continuare!”
Tabăra a fost sponsorizată de compania Deichmann, liderul de piață în comercializarea de încălțăminte din Romania si Europa. Compania a fost înființată în urmă cu peste 100 de ani în Germania și este și astăzi o afacere de familie.
Implicarea socială face parte din declarația de misiune și valori DEICHMANN, care spune: „Compania trebuie să servească oamenilor”. Prin urmare, Deichmann România susține numeroase proiecte sociale de anvergură, orientate către mai multe arii, printre care prevenirea abandonului școlar, ajutorarea copiilor din medii defavorizate, susținerea persoanelor cu dizabilități neuromotorii și integrarea persoanelor greu angajabile pe piața muncii.
Deichmann este o companie de familie înființată în anul 1913. Istoria de peste un secol a început la Essen, în inima regiunii Ruhrului. Aici este și astăzi sediul central al Grupului de firme. Deichmann SE este activă în prezent în 36 de țări având peste 4.700 de magazine și peste 49.900 de angajați.
🌟 Vă mulțumim că ați ales să fiți parte din povestea noastră!
