CINE SUNTEM?

Armata Salvării este înainte de toate, o misiune creștină internațională cu o istorie de peste 150 de ani și o prezență în peste 130 de țări

În România ultimilor 25 de ani și până în prezent, Armata Salvării a desfășurat proiecte sociale, educative, de consiliere psiho-socială și spirituală precum și misiuni cu profund caracter creștin.

Suntem prezenți în București, Ploiești, Craiova, Iași și Bacău, prin toate centrele de zi, de consiliere, prin intermediul echipei mobile, a asistenților sociali, educatorilor și cadrelor medicale care formează echipa Armata Salvării din România de mai bine de două decenii.

Misiunea noastră este Armata Salvării, o mișcare internațională, reprezintă o parte evanghelică a Bisericii Creștine universale. Mesajul ei este bazat pe Biblie. Misiunea ei este motivată de dragostea pentru Dumnezeu.

Misiunea ei este să predice cuvântul lui Isus Hristos și să vină în întâmpinarea nevoilor umane în numele Lui, fără discriminare.

Noi credem într-o lume plină de dragoste pentru Dumnezeu și pentru Umanitate.

Viziunea noastră este o lume în care fiecare copil are acces la educație, la dragostea și grija familiei sale și fiecare ființă umană poate simți căldura unui cămin și beneficia de respectul și suportul semenilor săi.

VALORILE NOASTRE

  • COMPASIUNE

  • INTEGRITATE

  • SPERANȚĂ

  • CURAJ

  • RESPECT

Declarația Misiunii Internaționale Armata Salvării

Armata Salvării, o mișcare internațională, reprezintă o parte evanghelică a Bisericii Creștine universale. Mesajul ei este bazat pe Biblie. Misiunea ei este motivată de dragostea pentru Dumnezeu.

Misiunea ei este să predice cuvântul lui Isus Hristos și să vină în întâmpinarea nevoilor umane în numele Lui, fără discriminare.

Obiectivele noastre:

contactează-ne